Ce se întâmplă când un membru al familiei este exclus? Cum influențează excluderea sistemul familial

În fiecare familie există povești despre care se vorbește cu ușurință și povești despre care se tace.

Uneori, un membru al familiei este îndepărtat, uitat sau pur și simplu nu mai este menționat. Alteori, este vorba despre o persoană despre care familia preferă să nu vorbească din cauza unui conflict, a unei rupturi sau a unui eveniment dificil.

Din perspectiva constelațiilor sistemice de familie, apartenența este un element important al sistemului familial. Fiecare persoană care face parte dintr-o familie are un anumit loc în povestea acesteia, iar excluderea unui membru poate ridica întrebări despre modul în care trecutul continuă să fie privit și integrat în prezent.

Asta nu înseamnă că orice dificultate din viața unui adult este cauzată de excluderea unei persoane din familie. Nici că există o relație directă și automată între un eveniment din trecut și comportamentul unei generații ulterioare.

Este, mai degrabă, o perspectivă prin care putem explora anumite dinamici familiale care nu sunt întotdeauna vizibile.

Ce înseamnă excluderea în cadrul unei familii?

Excluderea poate lua forme foarte diferite.

Poate fi vorba despre un membru cu care familia a rupt complet legătura. Poate fi vorba despre un fost partener al unuia dintre părinți, despre un copil care a murit, despre un membru al familiei despre care nu se mai vorbește sau despre cineva considerat „oaia neagră” a familiei.

Uneori, excluderea este intenționată. Alteori apare treptat, prin tăcere sau prin evitarea unui anumit subiect.

De exemplu, într-o familie poate exista o poveste precum:

„Despre el nu vorbim.”

„Nu vrem să mai avem nimic de-a face cu ea.”

„A fost o perioadă despre care preferăm să uităm.”

În spatele acestor afirmații există adesea o experiență care a fost dificil de acceptat, de procesat sau de integrat în povestea familiei.

Din perspectiva sistemică, întrebarea nu este doar cine a avut dreptate, ci și ce se întâmplă cu acea parte din istoria familiei atunci când este împinsă în afara poveștii.

De ce este important sentimentul de apartenență?

Nevoia de a aparține este una dintre experiențele umane fundamentale.

Familia reprezintă primul sistem din care facem parte, iar sentimentul că avem un loc în cadrul acestuia poate avea o importanță deosebită în dezvoltarea noastră.

Atunci când vorbim despre apartenență în perspectiva constelațiilor sistemice, nu vorbim despre faptul că trebuie să fim de acord cu fiecare membru al familiei sau să păstrăm relații apropiate cu toată lumea.

Apartenența nu înseamnă aprobarea comportamentului unei persoane.

Putem dezaproba alegerile cuiva, putem păstra distanța și putem stabili limite sănătoase, fără ca existența acelei persoane în istoria familiei să fie negată.

Această diferență este importantă.

A recunoaște că cineva a făcut parte din sistemul familial nu înseamnă să justificăm ceea ce a făcut.

Ce se poate întâmpla atunci când anumite povești rămân nespuse?

În multe familii există subiecte despre care generațiile următoare află foarte puțin.

Poate fi vorba despre o separare, o pierdere, o adopție, o sarcină pierdută, o ruptură între membri ai familiei sau despre o persoană despre care nu s-a mai vorbit.

Copiii pot crește fără să cunoască întreaga poveste. Iar uneori, ceea ce nu este spus poate fi însoțit de emoții, tensiuni sau întrebări la care nimeni nu mai știe să răspundă.

Nu putem presupune că o informație ascunsă din istoria familiei va produce automat un anumit comportament într-o generație ulterioară.

Putem însă observa cât de mult ne influențează poveștile pe care le cunoaștem despre propria familie și felul în care înțelegem locul nostru în ea.

Dacă vrei să explorezi mai mult modul în care experiențele familiale pot influența prezentul, poți citi și articolul „Cum ne influențează relația cu părinții în viața de adult?”.

Cine poate fi considerat „exclus” din sistemul familial?

În lucrul sistemic, noțiunea de excludere poate avea mai multe forme.

Nu este vorba doar despre persoana cu care familia nu mai ține legătura.

Poate fi vorba despre:

• persoane care au fost îndepărtate sau uitate;
• foști parteneri importanți din istoria familiei;
• copii pierduți în timpul sarcinii sau la naștere;
• membri ai familiei care au murit prematur;
• persoane despre care există rușine sau vinovăție;
• membri despre care se vorbește doar prin etichete negative;
• persoane a căror existență a fost ascunsă generațiilor următoare.

Fiecare familie are propria istorie, iar aceste situații nu trebuie interpretate după o singură rețetă.

De aceea, în lucrul cu dinamici familiale este importantă povestea concretă a persoanei, nu doar încadrarea ei într-o categorie.

Poate excluderea să se repete de la o generație la alta?

Aceasta este una dintre întrebările care apar frecvent atunci când vorbim despre dinamici sistemice.

Uneori observăm în familii anumite teme care se repetă: rupturi între membri, conflicte care traversează generațiile sau relații despre care nimeni nu mai știe exact cum au început.

Constelațiile sistemice privesc aceste situații prin prisma relațiilor dintre membrii sistemului și a modului în care fiecare persoană își găsește locul în povestea familială.

Dar este important să păstrăm o perspectivă nuanțată.

Faptul că două situații seamănă între ele nu demonstrează automat că una a fost cauzată de cealaltă. Uneori există explicații multiple, iar experiența fiecărei persoane trebuie privită în contextul ei.

Dacă te interesează felul în care anumite dinamici se pot repeta în familie, am scris mai multe despre acest subiect în articolul „Tipare de familie care se repetă din generație în generație: cum le recunoaștem?”.

Excluderea nu înseamnă că trebuie să reluăm o relație

Un aspect important este că recunoașterea unui membru al familiei nu presupune neapărat reluarea contactului.

Există situații în care distanța este necesară.

Putem recunoaște că o persoană face parte din istoria familiei și, în același timp, să alegem să nu avem o relație cu ea.

Putem spune:

„Recunosc că această persoană face parte din povestea familiei mele, dar aleg să păstrez limitele de care am nevoie.”

Această diferență între recunoaștere și apropiere este importantă mai ales atunci când vorbim despre relații dificile sau experiențe dureroase.

Scopul nu este să forțăm reconcilierea, ci să putem privi istoria familială cu mai multă claritate.

Cum poate fi explorată o astfel de dinamică?

Atunci când o persoană simte că există o poveste de familie pe care nu o înțelege sau o situație care continuă să ridice întrebări, poate fi util să înceapă prin a aduna informații.

Ce știm despre familia noastră?

Ce povești au fost transmise?

Despre cine se vorbește și despre cine nu?

Există rupturi despre care nu știm aproape nimic?

Există evenimente importante despre care generațiile următoare au aflat foarte puține lucruri?

Uneori, aceste întrebări pot deschide un proces personal de reflecție.

În cadrul unei sesiuni de constelații familiale, aceste teme pot fi explorate dintr-o perspectivă sistemică, într-un cadru în care atenția este îndreptată către relații, apartenență și dinamica familiei.

Pentru a înțelege mai bine cum se desfășoară o astfel de experiență, poți citi și articolul „Cum arată o sesiune de constelații familiale?”.

A privi trecutul fără să rămânem blocați în el

Istoria unei familii este alcătuită din multe povești. Unele sunt cunoscute și povestite generație după generație. Altele sunt uitate, ascunse sau pur și simplu prea dureroase pentru a fi aduse în discuție.

A privi aceste povești nu înseamnă să căutăm vinovați.

Poate însemna, pur și simplu, să încercăm să înțelegem.

Cine a fost acolo? Ce s-a întâmplat? Ce știm și ce nu știm? Ce loc ocupăm noi în această poveste?

Uneori, o perspectivă sistemică ne poate ajuta să observăm lucruri pe care, privind familia doar din interiorul propriei experiențe, nu le-am fi remarcat.

Iar recunoașterea unei părți din istoria familiei nu înseamnă că trebuie să o repetăm.

Înseamnă că putem alege să o privim cu mai multă claritate și, de acolo, să ne construim propriul drum.