Loialitatea invizibila in familie: de ce repetam uneori povesti care nu ne apartin?

Ai avut vreodata senzatia ca, desi iti doresti sa faci lucrurile diferit fata de familia ta, ajungi sa repeti anumite situatii?

Poate alegi relatii care seamana cu cele pe care le-ai vazut in familie. Poate iti asumi mereu rolul celui care are grija de ceilalti. Poate iti este greu sa te desprinzi de anumite persoane sau sa alegi un drum diferit de cel asteptat de familia ta.

Uneori, aceste situatii pot ridica o intrebare importanta:

Cat din ceea ce alegem este cu adevarat al nostru si cat poate fi influentat de relatia pe care o avem cu familia de origine?

In perspectiva constelatiilor sistemice de familie, unul dintre conceptele folosite pentru a privi astfel de dinamici este loialitatea invizibila.

Ce este loialitatea invizibila in familie?

Loialitatea invizibila poate fi inteleasa ca o forma profunda de atasament fata de familia de origine, care ne poate influenta comportamentele, alegerile si modul in care ne raportam la ceilalti.

Nu este neaparat o decizie constienta.

Nu ne spunem, de obicei:

„Voi face exact ceea ce a facut mama mea.”

sau

„Nu voi avea o viata mai buna decat familia mea.”

Uneori, aceasta loialitate se poate manifesta subtil, prin sentimentul ca nu avem voie sa ne indepartam prea mult de ceea ce cunoastem sau de ceea ce familia noastra considera acceptabil.

Poate aparea chiar si atunci cand, la nivel constient, ne dorim foarte mult sa facem lucrurile diferit.

Cum se poate manifesta loialitatea familiala?

Loialitatea fata de familie poate lua forme foarte diferite.

Uneori poate fi usor de observat. Alteori, poate fi mult mai subtila.

De exemplu, o persoana poate simti:

• vinovatie atunci cand are mai mult succes decat parintii sai;
• dificultate in a se desprinde de familia de origine;
• nevoia de a avea permanent grija de ceilalti;
• teama de a dezamagi familia prin alegerile sale;
• dificultatea de a spune „nu”;
• tendinta de a repeta anumite modele de relatie;
• sentimentul ca trebuie sa „salveze” pe cineva din familie;
• dificultatea de a-si construi propria viata fara sa simta ca abandoneaza pe cineva;
• presiunea de a urma un anumit drum profesional sau personal.

Aceste lucruri nu inseamna automat ca exista o loialitate invizibila.

Ele pot avea multe alte explicatii.

Dar atunci cand observam un tipar repetitiv, poate fi interesant sa ne uitam si la relatia noastra cu familia de origine.

„Daca eu sunt fericit, inseamna ca ii las in urma pe ceilalti?”

Una dintre formele subtile ale loialitatii familiale poate aparea atunci cand succesul, independenta sau fericirea sunt insotite de vinovatie.

De exemplu, o persoana poate ajunge intr-un punct in care are mai multa stabilitate financiara, o relatie buna sau o viata diferita de cea a parintilor.

In loc sa simta doar bucurie, poate aparea un sentiment greu de explicat:

„Parca nu merit.”

„Parca ii las in urma.”

„Parca nu ar trebui sa imi fie mie atat de bine.”

Acest tip de reactie merita explorat fara a presupune automat ca exista o singura cauza.

Uneori, felul in care privim succesul poate fi influentat de mesajele primite in copilarie, de valorile familiei sau de experientele prin care au trecut generatiile anterioare.

Putem fi loiali familiei chiar si atunci cand nu ne dam seama?

Da, in sensul in care anumite forme de atasament si identificare cu familia pot functiona fara sa fie constiente.

Un copil are nevoie de apartenenta.

Familia este primul sau sistem de referinta, iar in copilarie invata foarte multe despre cum este lumea observandu-i pe cei din jur.

Ce inseamna iubirea?

Cum se manifesta apropierea?

Ce se intampla atunci cand cineva greseste?

Este sigur sa spui ce simti?

Ce se intampla atunci cand alegi ceva diferit?

Ce inseamna sa fii „un copil bun”?

Aceste experiente pot contribui la modul in care ne construim ulterior relatiile si alegerile.

De aceea, uneori, ceea ce pare o alegere complet personala poate merita privit si in contextul familiei de origine.

Loialitatea invizibila si relatiile de cuplu

Relatiile de cuplu sunt unul dintre spatiile in care anumite tipare familiale pot deveni mai vizibile.

De exemplu, o persoana poate observa ca intra repetat in relatii in care:

• isi asuma rolul de salvator;
• ofera foarte mult si primeste foarte putin;
• se teme de abandon;
• evita apropierea emotionala;
• simte nevoia de control;
• tolereaza comportamente care ii fac rau;
• ajunge in acelasi tip de conflict.

Asta nu inseamna ca partenerul actual este „ales” din cauza familiei sau ca toate problemele de cuplu au o origine transgenerationala.

Dar poate fi util sa ne intrebam:

Ce am invatat despre iubire in familia mea?

Cum erau relatiile dintre parintii mei?

Ce rol avea fiecare persoana in familie?

Ce era permis si ce nu era permis sa exprimam?

Ce fel de comportament asociam cu iubirea?

Aceste intrebari pot oferi o perspectiva diferita asupra unor dificultati actuale.

Poti citi mai multe despre aceasta tema si in articolul Relatiile de cuplu si familia de origine: cum influenteaza trecutul relatiile din prezent.

Cand simtim ca trebuie sa „reparam” ceva pentru familia noastra

O alta forma de atasament familial poate aparea atunci cand o persoana simte ca trebuie sa repare, sa compenseze sau sa rezolve ceva pentru ceilalti.

Poate fi copilul care devine foarte responsabil pentru un parinte.

Poate fi adultul care continua sa aiba grija de toata familia, chiar si atunci cand nu mai este necesar.

Poate fi persoana care simte ca trebuie sa demonstreze ceva in numele familiei.

Sau cea care isi construieste intreaga identitate in jurul ideii de a fi „cea puternica”, „cel responsabil” sau „cel care nu abandoneaza niciodata”.

Uneori, aceste roluri pot deveni atat de familiare incat nici nu mai sunt puse sub semnul intrebarii.

„Nu vreau sa ajung ca mama mea” — si totusi repet acelasi tipar

Un lucru interesant este ca un tipar poate fi repetat chiar si atunci cand incercam constient sa facem exact opusul.

O persoana care a crescut intr-o familie cu multe conflicte poate spune:

„Eu nu voi avea niciodata o relatie ca a parintilor mei.”

Si totusi, peste ani, se poate trezi intr-o relatie in care apar dinamici asemanatoare.

Sau cineva care a crescut cu un parinte foarte critic poate deveni, fara sa isi doreasca, extrem de critic cu sine.

De aceea, schimbarea unui tipar nu inseamna doar sa ne spunem ca vrem sa facem opusul.

Uneori este nevoie sa intelegem mai intai ce anume se repeta si ce rol are acel comportament pentru noi.

Care este legatura dintre loialitatea invizibila si constelatiile familiale?

Constelatiile sistemice de familie pornesc de la perspectiva ca o persoana poate fi privita si in contextul sistemului familial din care face parte.

In cadrul unei constelatii, pot fi explorate anumite relatii, dinamici si evenimente importante din istoria familiei.

Atunci cand o persoana vine cu o problema concreta, atentia poate fi indreptata nu doar catre situatia actuala, ci si catre contextul familial relevant pentru acea situatie.

Conceptul de loialitate invizibila poate fi folosit pentru a explora acele situatii in care simtim ca trebuie sa ramanem atasati de o anumita poveste, de un anumit rol sau de un anumit mod de a trai.

Pentru o introducere in aceasta abordare, poti citi Ce sunt constelatiile familiale si cum te pot ajuta.

Iar daca vrei sa intelegi mai bine cum se desfasoara practic o astfel de explorare, poti citi Cum arata o sesiune de constelatii familiale.

Putem renunta la loialitatea fata de familie?

Poate ca intrebarea nu este daca trebuie sa renuntam la loialitatea fata de familie.

Familia ramane parte din povestea noastra, iar relatia cu ea poate avea foarte multe forme.

O intrebare mai utila poate fi:

Ce aleg sa pastrez din povestea familiei mele si ce aleg sa traiesc diferit?

A ne construi propria viata nu inseamna neaparat sa ne respingem familia.

Putem sa recunoastem ceea ce a fost, sa intelegem anumite dinamici si, in acelasi timp, sa alegem diferit pentru propria viata.

Uneori, aceasta diferentiere este dificila tocmai pentru ca este insotita de vinovatie.

„Daca aleg pentru mine, ii dezamagesc?”

„Daca spun nu, sunt un copil rau?”

„Daca am o viata diferita, mai apartin familiei?”

Aceste intrebari pot fi importante atunci cand exploram relatia dintre apartenenta si propria autonomie.

Cum putem identifica o posibila loialitate invizibila?

Nu exista o lista care sa confirme ca o persoana are o anumita loialitate familiala.

Putem, insa, incepe prin observatie.

Intreaba-te:

Ce situatii se repeta in viata mea?

Ce fac pentru ceilalti chiar si atunci cand nu imi doresc?

Ce mi-ar fi greu sa aleg daca familia mea nu ar fi de acord?

Ce simt atunci cand am mai mult succes decat parintii mei?

Ce se intampla cand incerc sa pun limite?

Exista ceva ce simt ca „trebuie” sa fac pentru familia mea?

Ce povesti de familie cunosc si ce povesti au ramas nespuse?

Nu este nevoie sa gasesti imediat raspunsuri.

Uneori, intrebarile sunt mai importante decat concluziile.

A intelege nu inseamna a invinovati

Atunci cand privim spre familia de origine, poate fi tentant sa cautam un vinovat.

„Parintii mei au facut asta.”

„Bunica mea a fost asa.”

„Familia mea mi-a transmis acest tipar.”

Dar perspectiva sistemica nu ar trebui transformata intr-o cautare a vinovatului.

Fiecare generatie a avut propriile contexte, limite, pierderi si resurse.

A privi spre trecut poate insemna, mai degraba, sa incercam sa intelegem ce s-a intamplat si cum ne raportam noi astazi la acea poveste.

Intelegerea nu sterge trecutul.

Dar poate schimba felul in care il privim.

Ce ramane al nostru?

Poate ca una dintre cele mai importante intrebari atunci cand exploram loialitatile familiale este:

„Ce imi apartine mie?”

Nu putem schimba ceea ce s-a intamplat in generatiile dinaintea noastra.

Nu putem rescrie relatiile pe care le-au avut parintii sau bunicii nostri.

Dar putem privi mai constient la felul in care acele povesti se intalnesc cu viata noastra de astazi.

Putem observa ce repetam.

Putem observa ce evitam.

Putem observa ce ne este greu sa alegem.

Si putem incepe sa facem diferenta intre apartenență si obligatia de a repeta.

Loialitatea familiala nu trebuie sa devina o condamnare

Faptul ca observi un tipar in familia ta nu inseamna ca esti condamnat sa il repeti.

Si nici nu inseamna ca orice dificultate din viata ta are o explicatie transgenerationala.

Uneori, o situatie are nevoie de o perspectiva individuala. Alteori, poate fi util sa privim si catre relatiile si dinamica familiei de origine.

Constelatiile sistemice de familie pot reprezenta un spatiu de explorare pentru persoanele care vor sa inteleaga mai bine aceste dinamici.

Important este sa ramanem curiosi, sa evitam explicatiile absolute si sa ne permitem sa privim propria poveste cu mai multa claritate.